Incinerarea – o procedură aleasă de cei ce pleacă și nu numai
Istoria incinerării în România secolului al XX-lea a început pe 7 martie 1923, când Societatea Română de Incinerare, numită Cenușa, a fost înființată. În februarie 1928, crematoriul din București, de asemenea numit Cenușa, și-a început operațiunile. Au fost incinerate 262 de cadavre în acel an, cifra ridicându-se la 602 în 1934. În 1935, 0,19% din decedații din România au fost incinerați acolo.
Ce trebuie să știi despre incinerarea umană?
Incinerarea umană este procesul de expunere a unui corp decedat la căldură intensă pentru a transforma osul și țesutul corporal în cenușă (rămășițe incinerate). Procesul de incinerare se desfășoară într-un crematoriu, în interiorul unui „cuptor” construit special. Procesul de incinerare durează de obicei între 2 și 3 ore! După ce procesul de incinerare a fost finalizat, fragmentele osoase rămase sunt plasate într-un crematoriu pentru a fi măcinate în cenușă, care seamănă cu nisipul. Rămășițele sunt apoi plasate într-o urnă și predate familiei pentru a finaliza procesul.
În anul 2025 majoritatea incinerărilor pe care le-am organizat au fost alegerea celor ce au plecat. Prin metoda verbală sau scrisă, este vorba doar de exprimarea unei dorințe.
Oamenii aleg tot mai mult incinerarea din următoarele motive:
- dorința celui drag exprimată din timpul vieții
- lipsa unui loc de veci
- dorința ca familia să păstreze urna cu cenușă în propriul altar acasă
- dorința de a trasporta cu ușurință rămășițele celui drag în afara țării
Pentru orice informație cu privire la procedura de incinerare, apelați non-stop 0730595388!
